Peripetiile Ratoiului Duckie in lumea lebedelor

Duckie nu era o ratusca oarecare. Avea desigur un cioc lung si lataret cu care macanea toata ziua, niste picioare scurte si lenese, dar in afara de asta, Duckie era neobisnuit de frumos pentru specia sa. In loc de pene, avea un fel de puf auriu si matasos si felul in care privea era cu totul special. Si mai era si gatul acela lung, de o noblete cu care numai suratele lebede se mai puteau mandri… Cu alte cuvinte, Duckie era un fel de aratare.Unii ziceau ca e frumos, iar altii ca e ciudat. Duckie se deosebea de celelalte rate din ograda si nimeni nu putea spune cu siguranta daca era chiar rata sau poate o intamplare dubioasa a naturii. Cand Duckie termina scoala de ratoi, veni vremea sa-si dovedeasca talentele de cuceritor si sa-si cunoasca colegele, proaspat absolvente si ele ale scolii de ratuste. Trebuie sa-ti spun ca ratele sunt niste pasari penru care abilitatea de a isi gasi noi iubite sau iubiti e un lucru de mare lauda! Ratele nu se casatoresc, ci traiesc intr-o dezorganizare sentimentala totala. Ca sa ma intelegi bine, daca o rata se indragosteste doar de un singur ratoi toata viata ei, atunci ea este considerata imatura sau neadaptata. Duckie nu intelesese niciodata acest lucru si, ca sa iti spun un secret, de cand era el doar un puiut, se indragostise teribil de o puiuta alba, cu gat lung ca si el, pe care o vazuse doar o singura data in remorca unei masini mari si rosii. Vremea trecuse, dar gandurile lui Duckie erau tot la frumoasa lui din copilarie. Nu avusese curajul sa spuna nimanui taina sa, caci stia ca toti ar fi ras de el si reputatia lui de ratoi ar fi fost iremediabil distrusa. Dar… iata ca ziua cea mare sosise si Duckie trebuia s-o uite pe aleasa lui si sa plece prin ograda in cautare de alte ratuste. Zis si facut, numai ca porunceste inimii daca poti… Cum Duckie nu semana nici pe dinafara intru totul cu o rata, asa nici pe dinauntru sufletul lui nu era intocmai la fel ca al celorlaltora… Se gandi Duckie ce se gandi si nu gasi decat o solutie: sa plece in lume in cautarea miresei lui. Asa ca, tiptil, tiptil, in vreme ce ceilalti luau gustarea de amiaza, Duckie se furisa afara din ograda…
Ce ii vazura ochii lui mari si negri nu iti pot descrie… La inceput se sperie teribil si mai, mai sa cada intr-o prapastie uriasa ce se casca amenintator chiar langa drum.
-He, he… uite un ratoi in sant… O fi a lu’ Mitica…. Daca n-are grija de ei… eu ce sa-I fac….
Si matahala aceea uriasa, care semana mult cu stapanul lui trecu mai departe.
Inca un pas, isi zise Duckie si ies in drum… Pe aici vazuse el masina rosie si deci daca avea sa astepte, masina avea sa treaca din nou si atunci tusti! Hop in ea.Duckie se ascunse intr-un tufis, un fel de padure mai micuta, si se puse pe asteptat… Si de atata asteptat I se facu si foame si acum regreta enorm faptul ca nu servise macar gustarea de la amiaza… Ar fi putut pleca dupa aceea. Se lasa noaptea, si parca ar fi vrut sa se intoarca, dar ii era prea frig sa se mai miste acum… Inghetase de tot.Adormi si somnul ii fuse atat de dulce ca nu s-ar mai fi trezit…. Si ce tare se infurie atunci cand o sirena ingrozitoare ii rasuna fix la cap!!! Deschise ochii, mai mult in semn de protest, gata sa se bata cu oricine, cand ce vazu?... In fata lui, mare si rosie era masina pe care o asteptase o zi si o noapte… Masina lui… Repede, repede, reusi sa se agate de un colt. Acum, era in sfarsit fericit. Ii veni un pic rau si la inceput il lua asa cu un fel de ameteala, caci totul in jurul lui incepuse sa se miste mult prea repede . Dar trebuia sa reziste. Pana la urma, daca ea putuse, el de ce sa nu poata?
Dupa ce isi mai reveni un pic, incepu sa priveasca in jur. Nu cred ca a existat vreodata macanit mai ascutit si mai ingrozitor decat al lui Duckie cand descoperi ca masina era plina de animale mari si multe, blanoase sau nu, cu colti mari si ranjete fioroase… Azorel era doar un puiut in comparatie cu monstrii alaturi de care calatorea. Unul , mai ales, cu dungi negre si blana scurta, portocalie, cu o coada lunga si care semana asa … cu o pisica mai mare, il speria teribil! Probabil, gandi el, gresise masina si acum avea sa moara sfasiat de cele mai inspaimantatoare animale pe care le vazuse el vreodata!
Dar iata ca avu noroc si masina se opri. Cand sa sara, o mana groasa il apuca de-o aripa…
-Ia te uita… ce avem noi aici? Parca tu nu erai trecut pe inventar, mai, pustiulache! Lasa ca iti gasesc ei un loc si pentru tine… Aici, la gradina zoologica, o sa te simti chiar mai bine ca acasa!
Auzise el Duckie despre aceste rezervatii de supusi si vorbele mainii il facura sa lesine de-a binelea… Cand se trezi, in fata lui se intindea maaare un helesteu si in el, mirare, printesa lui se scalda fericita, intanzindu-si puful alb imaculat.Ceva era totusi in neregula, caci in loc sa vada doar una, el o vedea acum in zeci de exemplare, asa ca se sterse cu putere la ochi si mai privi o data. Si tot asa vazu… Si se mai sterse si se si ciupi si degeaba… Si toate veneau spre el! Doamne, oare ce avea sa I se mai intample?
- Buna, noi suntem lebedele albe si am venit ca sa facem cunostinta. Eu sunt Betty, ea e Carla… Angelina… Sofia… Mai incolo e Lorena si, in fine, o sa ai sufficient timp sa ne cunosti pe toate! Tu cine si ce esti?
-Eu sunt ratoiul Duckie din ograda lui Mitica si cred ca am nimerit gresit.
-Ha, ha, ha… Cu siguranta! Aici este parcul lebedelor si nici o rata nu a indraznit vreodata sa calce pe aici. Daca vrei sa ramai cu noi, atunci si tu,Ratoiule Duckie, va trebui sa devii o lebada!
Duckie se uita speriat la cea care ii vorbea atat de raspicat si totusi atat de politicos. Era ceva in felul in care se misca, cum isi unduia gatul lung si alb, care parca nu era de pe aceasta lume. Si Duckie crezu ca murise si ca fetele din fata lui erau un fel de rate ingeri. Da, asa se explica totul! Probabil ca pisica aia mare si tarcata il mancase si acum ajunsese in acel loc unde toate ratele, dupa ce mor, devin ingeri sau asa cum isi ziceau ele:lebede.
-Da! Vreau si eu sa fiu inger… adica lebada!spuse Duckie convins.
-Pentru asta insa va trebui sa treci un test. Se numeste testul iubirii adevarate. Vezi tu… principala deosebire intre rate si lebede este ca ratele nu se casatoresc niciodata, pe cand lebedele iubesc o singura lebada toata viata lor, pana la moarte si dincolo de ea!
-Am inteles! Eu daca tot am murit acum, o sa fac fix ceea ce imi spuneti voi, rate ingeri!
-Ha, ha, ha… Ce nostim esti! Nu ai murit si nici noi nu suntem ingeri, iar rate doamne fereste!... Esti la Zoo si ai nimerit intr-un parc de lebede. Asa ne numim noi:lebede. Si daca vrei sa ramai aici…
- Trebuie sa-mi gasesc o lebada pe care s-o iubesc toata viata mea.
-Exact!Deci?
-Demult am cunoscut o lebada. Nu stiam ca asa se numeste, dar m-am indragostit de ea.Si asa am ajuns aici. In cautarea ei. Daca o voi gasi, ea imi va fi mireasa toata viata mea!
Si Duckie incepu sa planga cu lacrimi de foc de iti era mai mare mila de el!Si lebedele incepura si ele sa planga si apoi sa se intrebe cine era oare iubita misterioasa a micului ratoi.
Zilele trecura si Duckie era din ce in ce mai trist. La inceput avusese speranta, dar acum cand le cunoscuse pe aproape toate lebedele din parc incepuse sa creada ca pentru el nu exista noroc si nici iubire in aceasta viata si ca oricat ar fi incercat el sa fie o lebada, tot ratoi avea pana la urma sa ramana si tot in ograda avea sa traiasca! Singurele lebede pe care nu le cunoscuse erau lebedele de la rasarit si in dimineata aceasta, cu ultimele puteri, se hotari sa se duca sa le intalneasca. Iubita lui, lebada cea alba, avea sa fie cea mai frumoasa dintre toate, iar el avea s-o recunoasca dupa blandetea ochilor ei.
Dupa o scurta calatorie, Duckie ajunse. Era obosit si sleit de puteri, caci desi calatoria lui nu fusese lunga, tot drumul impinsese cu ciocul un nufar mare si alb pentru aleasa lui. De mult ce impinsese, ciocul I se ranise si acum abia mai putea vorbi. La intrarea in lacul de rasarit, Duckie se opri o clipa. Nu mai putea… Se gandi ca daca ar atipi doar un minut, poate ca i-ar fi mai bine.Si fara sa isi mai continue gandul, Duckie isi ingropa ciocul in puf si adormi…
-De cand te asteptam… se auzi deodata o voce straina, dar totusi atat de cunoscuta. Parca era vocea mamei lui, dar nu… Vocea aceasta era cu mult mai calda, cu mult mai suava, cu mult mai imbietoare inimii lui… Duckie deschise ochii si o zari! Era chiar ea… Asa cum o visase dintotdeauna!Nimic nu mai conta decat frumusetea ei, privirea ei linistitoare, glasul ei de inger…
- Am venit!
Povestea se sfarseste aici. Ratoiul Duckie a devenit o lebada pentru ca inima lui fusese dintotdeauna daruita unei singure lebede. El a ajuns acolo unde sufletul lui l-a indrumat. Si locul acela a devenit casa lui.

SFARSIT